Constantin Tanase - mare om, mare caracter

Nu stiu cine a scris urmatorul articol. Cert este ca l-am primit pe E-mail si am considerat ca ar fi pacat sa nu il impart cu ceilalti - este vorba despre un mare om care in primul rand si-a iubit tara si care a stiut sa "spuna lucrurilor pe nume" fara a se teme de nimic

Constantin Tanase:

Pleac-ai nostri, vin ai nostri, noi rămânem tot ca prostii
Ne-am trezit din hibernare

Si-am strigat cât am putut:

Sus Cutare! Jos Cutare!

Si cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,

Si-am luptat, cum am stiut,

S-avem nouă guvernare,

Si cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,

Ne-a crescut salariul brut,

Dar trăim în săracie,

Si cu asta ce-am făcut?

Ia corupŃia amploare,

Cum nicicând nu s-a văzut,

Scoatem totul la vânzare,

Si cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câstiga o pâine,

MulŃi o iau de la-nceput,

Rătăcesc prin Ńări străine,

Si cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,

Leul iar a decăzut,

Cresc întruna taxe-accize,

Si cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,

De belele n-am trecut,

Se trag sforile, se minte,

Si cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,

Cum nicicând nu s-a văzut,

łara-i plină de vedete,

Si cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!

E sloganul cunoscut;

Iarăsi am votat ca prostii,

Si cu asta ce-am făcut?

“N imi c n o u s u b s o a r e ”

N imi c n u - i i n t âmp l ă t o r î n l ume ,

Orice asemanare între cele de mai sus, scrise de regretatul artist roman, în urmă cu 65 de ani, si zilele

pe care le traim azi, noi românii, nu-i deloc întâmplătoare.

A s t a - i s o a r t a n o a s t r ă , f r a t i r omâ n i !

Constantin Tănase, un talentat artist roman, s-a născut la 5 iulie 1880, a murit la Bucuresti, în anul

1945. Moartea i s-a tras din încăpătânarea de a spune lucrurilor pe nume.

Constantin Tănase încă mai juca în Bucuresti, la un an de la invazia sovietică.

Într-unul din spectacolele sale, satirizând fărădelegile hoardelor bolsevice, între care obsesia

invadatorilor pentru ceasuri de orice fel, pentru care jefuiau oamenii în plină stradă, ziua în amiaza

mare, somând victimele: „Davai Ceas!” (dă-mi ceasul), artistul: a introdus următorul monolog.

Rău era cu “der, die, das”

Da-i mai rău cu “davai ceas”

De la Nistru pân’ la Don

Davai ceas, davai palton

Davai ceas, davai mosie

Haraso tovărăsie!

După mai multe reprezentatii a fost arestat, amenintat cu moartea si i s-a ordonat să nu mai joace

piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului

căptusite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la aparitie, desi actorul

nu a scos niciun cuvânt. Apoi si-a descheiat pardesiul, scotând la iveală un ceas cu pendulă! A spus

doar: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”.

Două zile mai târziu, marele actor era mort.

CATALINA

Text preluat de pe un blog- mi s-a parut demential de amuzant, desi limbajul nu este tocmai unul "ales", concluzia este totusi una fireasca si ... oarecum surprinzatoare...

Nu stiu cine a scris, unde a scris, l-am gasit pe un forum, dar acest text este absolut demential…
Reproduc (aproximativ) integral si nealterat tot textul:
“E duminca seara? Dap, duminica. Sau e deja luni… si sunt inca in cacatu asta de redactie in care am ramas doar io cu portaru – tipu’ perfect de tovaras – vorbeste greu, balbait (la un moment dat renunta, hehehe), e aproape surd si ochelarii lui nu mai au loc de dioptrii si io rasfoiesc blogurile unor pizdulici, (jalnic frate) probleme grele p’acolo mosule! Sa-l paraseasca / sa nu-l paraseasca, sa-l insele / sa nu-l insele (tradu’-l fah, proasto, ca el mai are vreo 3 ibovnice, fraiero), nah, numa’ dileme d’astea… sincer sa fiu, recunosc, imi plac blogurile de gagici, da alea care chiar au ceva temei frate… Sunt citeva faine de tot, si desi tematica e tot in zona aia albastra, de suflet pavat cu incertitudini, totusi abordarea e misto. Si abordarea si argumentarea… Da’ la fatucele astea bintuite de furiile primului ciclu (la pariu? intirziat si ala), da, la fatucele astea de stai sa cetesti cu atentie, beleaua e maxima… Fi antena, am dat de una, a trebuit sa cetesc vreo 20 de insemnari ca sa-mi dau seama ca are 21 de ani (s-a scapat pe acolo pe undeva). Aseeaaa… si ce zicea asta? La 21 de ani? Pai cica ea ii va ramine lui fidela o eternitate… mah sa fie, deja aveam imaginea unei curti de manastire de maici (unde io ma si vedeam staret heheheheh), ea stand p’o banca, cernita si supta de lacrimi, rupand petale la o floare si murmurind: Vine, nu vine, vine, nu… Cum dreaq sa nu te intrige mah o faza d’asta? Asa ca am cetit lacom mai departe, am inteles ca ala s-a dus cu o buna pretina d’a asteia si asta acu’ se jura ca nu va mai iubi in veci pe nimeni. Decat pe el. Tot pe el fah??? Bah, da’ vaca esti, ala se pisa-n sufletu tau si tu… cacat… ma rog, e plin blogu lu’ fatuca asta numa’ cu lacrimogene d’astea baloase, de juraminti caraghioase si de hotariri d’astea definitive. M-am abtinut sa comentez, de fapt nici nu stiam ce dracu sa spun. Numa’ ca am mai bifat o vaca pe lista… Inca o victima a iubirilor neimplinite, inca una plansa pina-n maduva si crucificata de indoieli grele. Aaa, ca uitam, deduc dintr-o insemnare ca e si virgina hehehehehehehe… ‘ntelegi? Beleaua e d’aia de medalie frate… Sa mor io, hai mah, ce dracu, astea desi scriu sufletu p’aci pe poteca noastra nu vor altceva decit sa sufere mah, se condamne singure, sa nu rezolve cacatisuri d’astea cu iz de traire suprema de teama de a nu mai avea jucarie… Transfigurate de rateuri amoroase, muscate de “posibilele” intrebari ale “lui”, tematoare de ce imagine expun sau nu, pierdute printre suspine d’astea lirice… Cu siguranta ca fatucele de genu’ asta pierd esenta…
Alta se vaicarea ca la mare s-a balacit prin valuri, prin spume, ca era minunat, ca el era bronzat (el-u’ ei cica era si manierat, ii aducea berea in pahar de plastic la prosop), ca valurile desenau poezii cu stropi, atingerea corpurilor in apa parea ceva mistic, ochii lui la fel, cacat, ce mai, totu’ era k in basm… si, deodata, nah belea, un val hain i-a smuls sutienu’. Upssss!!! Ce dezastru!!! Ahhh, val nemernic, ‘tu-ti molecula ta salcie de natriu, val descreierat, cum ai putut tu mah, val odios, s-o despoi pe micuta sirena pudica?? Mortii matii de val, auzi tu mah ce i-a facut fetei, saraca de ea… la care ea – “Am simtit ca mor instantaneu, ochii lui erau pironiti pe sanii mei, nici nu am putut sa imi prind sutienu si am fugit direct la hotel”… heheheheh, cum fah, in tatele goale? Adica te vede o statiune intreaga la sfârcu’ gol, da’ el nu tre’ sa vada asta? Cand plaja e plina de gagici cu tatele expuse si cu bikini de aia cu sfoara nu numa in cur da’ si in pasarica??? hehehehehe, sa mor io mah, am ras cu lacrimi… Asea, insemnarea aia se termina in coada de peste, kilu’ meu, inteleg cumva ca s-a ales prafu’ de relatie pt ca ea nu a putut suporta o asa rusine…
Cetind faze de astea mi-am adus aminte ca si io am avut, candva, parte de o astfel de gagica. Mdeah, cand eram tanar si mai putin idiot. De fapt am avut parte de mai multe fatuce d’astea, cramponate, disperate, care nu puteau trece peste intamplari de genu’ asta. O ceteam p’asta si mi-am adus aminte de Catalina. Era frumusica foc, desteapta nota mare, sufletista, bunuta rau da’ timida… hehehehe, io vorbeam urat si ei i se roseau urechile… nah, nu stiu prin ce alchimii parsive fatuca asta a mea tot parca pe langa mine…
Cu timpu’ s-a infiripat o prietenie faina… io nu ma gandeam la chestii, cacat, era prietena mea buna, numa’ ca ea tot mai des dadea semne ca barierele’s ridicate si ca putem merge mai departe. Mi-aduc aminte primavara dezastrului: m-a luat de mana si m-a dus in Herastrau… Zapada se topise de ceva vreme, era inca frig dar soarele avea ambitii. Oamenii erau voiosi, perechi de amorezi, noi printre ceilalti, dreaq, scapasem de iarna, hormonii se frecau inca adormiti la ochi da’ deja miscau, nu? Urma sa faca pomu’ mugure, floare, sa dea soarele cu caldura, sa dam cojocu jos, sa ne regasim terasele, nah, ti-era mai mare dragu’… ea, pe langa mine, fericita si zambacioasa, topaia ca un caine scos la pisare. Ba se oprea sa admire o crenguta, ba se minuna de un mugure, ba mirosea o frunzulita, ba se oprea si ridica miinile, teatral (da’ frumos) catre cer… io ma simteam cam stanjenit de trairile ei, se mai bucurau si altii, da’ nu dadeau frate din aripi ca asta a mea, nu le canta sufletu’ asa de tare… cacat, nah, o mai tineam de mana sa o temperez da’ nu statea mult in lant ca se apuca iar de pasi de dans si de gesturi d’astea sensibilos penibile… ei i se parea firesc si atunci am lasat-o in bucuria ei… si prost am fost… ca acolo in parcu ala, e undeva la o rascruce de alei un podulet cocosat. Nici mare, nici mic, nah, dar e curbat al dreaq… Si sa vezi faza: ea, smulsa si scapata din mana mea, intr-un viguros pas al strengarului, se avanta pe coama podului… Cativa s-au dat mai intr-o parte, stanjeniti parca si ei de eruptiile de bucurie ale asteia… si nu stiu cum dracu face, ca de ajuns pe coama podului ajunge vaca, da’ cand sa coboare, pe partea cealalta, se impedica si o ia in viteza, intinsa pe burta, cat era de lunga, pe panta in jos… cacarea lumii frate, sare lumea sa ridice proasta, io la fel, nah, era cu mine fatuca, desi imi venea sa-mi pun afis pe piept cu “asta nu e cu mine”… cacat, ridicata fata din noroiu’ de la baza podetului, incepe sa planga de se zguduia textila pe ea… de mila evident ca mi-a fost, dar penibilu’ era incomensurabil… cind i-am ridicat capul si i-am dat paru de pe fata, am vazut ca tot nasu’ ei e jupuit. La fel si coatele, in cadere i se ridicasera manecile, ce dracu avea ea pe ea… Fusta numa’ o mocirla si aia, dresu’ rupt in genunchi si genunchii beliti si plini de sange si aia… Uuuu, Fi’ras al dracu cu soarta mea, cine dracu m-a pus sa ies cu asta in parc… unii, martori ai cascadoriei ei, radeau pe infundate de cascadorie si parca ii auzeam spunand: Ia uite si la bou’ ala, a iesit si el la plimbare cu a lui si s-a facut de tot cacatu’… Heheh, nah, ma rog, am curatat-o, am aranjat-o, am pipait-o sa vaz daca nu si-a rupt ceva si, sprijinind-o de mine, am dus-o la masina s-o duc acasa… Ea nu mai zicea nimic, se uita numa’ in jos, io o intrebam daca nu e cazu sa mergem la vreo un doctor ceva… Hai Catalina, vorbeste-mi, ce dracu, nu e de gluma, nah, toata lumea cade (da’ nu in halu asta toanto), acu lasa, treci peste jena si vorbeste cu mine… Ea nimic, muta ca pestele… cind am iesit din parc a vazut un taxiu si sa infipt in ala… Io, ca prostu’, am ramas in gura parcului uitandu-ma lung dupa masina… A lipsit vreo saptamana, cand a revenit avea o buba luuuuunga, pe tot nasu, o buba lunga si groasa, urata ca pacura, isi tragea tot parul pe fata sa mascheze cat de cat nenorocirea m-am chinuit sa vorbesc cu ea cateva saptamani, se ferea de mine ca de fisc, ma evita… Intr-un tarziu a inceput sa nu ma mai ocoleasca si a raspuns macar la salut… Cu timpu’ am uitat scena penibila, ne vorbeam ca si cum nu s-ar fi intimplat nimic. Si pe buna dreptate ca nu se intimplase nimic… Ce pula mea, cazuse proasta si atat. Bine ca nu si-a rupt dintii dracu, sau vreo un os ceva, bine ca nu a ramas schiloada, in rest nu conta nimic, nu? Mare scofala, ai cazut, si chiar daca ai cazut ca o vaca caraghioasa printre toate miscarile tale de balerina neinteleasa nah, asta nu e un motiv sa te jenezi in halu’ asta de mine, nu?
Ma rog, cu timpu’ relatia a redevenit normala… adica mai mult decit normala, ca ea incepuse iar ofensiva… O perioada io am facut pe prostu’, dar intr-un final nu a mai mers figura si a venit momentu’ sa facem ce fac toti aia care trec de faza pipaielilor si balosirilor… Seara fusese placuta, bagasem la matz la o carciuma intima, eram ok amandoi… bla-bla-bla, “ea m-a invitat sus”, io m-am dus… sus, – tacere. Pui o muzica? Nu, lasa… De ce stingi lumina? Las-o stinsa si p’aia… Macar televizoru’, il dam pe mute, dar face nitica lumina – Nu, nici televizorul… Aaa, facem un ceai? O cafea? Nu, nici cafea… cacat, asa pe orbeste, m-am prins ca se dezbraca. Io, obisnuit cu momentu’, am vrut sa-i dau o mana de ajutor. A sarit ca arsa. Am lasat-o in plata ei, mi-am dat seama ca o parte din toale le-a lasat pe jos, pt altele s-a dus in alta camera si a revenit goala. Goala ca io eram ca orbetele, in intuneric, cu mana intinsa dupa tzigari pe masa si cind ea s-a apropiat i-am bagat ditai destu’n buric. Cacat, scuze, chestii… Aaaaah, de ce ma tre’ sa fie totu’ asa penibil cu fatuca asta???? Ma rog, m-a pipait pe piept, io intolit tot, ca de parada, ca ma gandeam ca se razgandeshte mandra si o sa-mi fie najpa sa ma imbrac la loc. A mormait ceva si, din mormaiala ei am inteles ca tre’ sa fiu ca si ea, adica gol. Pai da’ cum sa nu? Imediat, in citeva secunde am fost numa’n ciorapi (nu, nici mort n’o sa renunt la faza asta, cand futi in deplasare, ciorapii sunt salvarea suprema)… Ma rog, balosiri, atingeri – da’ si alea pana la un nivel, mai jos nu, ca daca musca??? Aaa, sau eram nespalat pe maini… Hai mah, ce dracu, heheheh, ok, treaca si asta… Facu’ ea ce facu’ ca m-am trezit deasupra… io, vorbaret de felu’ meu in momente d’astea, nah, am incercat sa injghebez vreo doua vorbe ceva… Ea a zis doar atat: taci si misca-te!… Canapeaua aia era incomoda ca dracu, nici nu ma obisnuisem bine cu locu’ cand venisem ca bruta stinsese repede lumina… Imi intra in coaste un spatar ceva, de unde dracu spatar in canapeaua aia???, de picioare ma lua un fir de la vreo veioza (uhhh, fir??? sa nu dau dracu cu curu’ gol si de vreo priza ceva), pe ceafa imi cadea un colt de perdea – tu de unde dracu ai mai aparut mah, ca parca ferestrele erau pe partea opusa, nah, cacat, pe un intuneric de te usturau ochii ‘ntre tample si pe o tacere de-ti ingheta ceara-n urechi, ia-ta-ma pe mine dand din cur pe pipaite… Si cand intunericu’ era mai negru si linsitea mai totala, puaaaah, se aude un zgomot luuuung si reverberat, invirtosat pe citeva octave, butucanos, preeeeelluung si suierator… Ea se strange toata de-mi sar ochii in bezna din jur si icneste ca lovita-n moalele capului… Tacerea ramane spanzurata intre noi, aeru’ dintre burtile noastre parca fierbea si io izbucnesc intr-un hohot isteric de ras. Si rad, si rad de ma durea burta si coastele. Rad pana nu mai pot. Rad de ce basina trasese ea… Pe pasarica bai frate, o basina cum numa moldovenii slobozesc in trenurile judetene, d’aia cu ecou, deloc balbaita, ci ferma, barbatoasa, cu pieptu’ inainte, urgie vere nu alta… Ma rog, transpirat tot, incerc sa-i spun: hai fata, lasa, ce dracu, se intimpla in mod curent, ii zice flatulenta vaginala, prinzi aer in pasarica si nah, e ceva firesc, da-o dracu de treaba, da-l dreaq si de partz si hai s-aprindem lumina, sa bem o cafea buna si sa ne futem in draci p’urma… Ti-ai gasit… Da-i plansuri cu sughituri, ca ce, sa plec imediat, sa nu aprind lumina ca va muri, sa ma imbrac si sa plec. Si inca in regim de urgenta… nah, cum m-am imbracat nu stiu, cu stangu’-n dreptu’, cu cracii pe post de maneci, kilu’ meu, am facut-o si am dat sa ies. La usa, alta belea, nu intelegeam cum functioneaza broasca, ma impleticeam in deste printre chei, yale si lanturi. O strig sa vina sa deschida ea si aud doar un racnet de fiara: iesi cum oi iesi, numa’ iesi!!!… Ba frate, cosmar pe Calea Victoriei, nu alta!… In lift ma uit in oglinda si ma umfla iar rasu’.
Evident, nu ne-am vazut, desi io o cautam, ea se ascundea mai ceva ca un costum de camuflaj… cacat… a trecut si vara… si toamna era pe trecute… io incepusem sa lucrez prin alte parti, deja uitasem intamplarile… cand, intr-o zi, ma pomenesc cu ea. Senina, frumoasa, sprintena. Ce mai faci, cum o duci, etc… A urmat o conversatie frumoasa, ne-am si pupat, ea era luminoasa, surazatoare. Si eu intr-un fel multumit. Revenise si se parea ca trecuse peste cele nenorociri. Am aranjat sa iesim la o carciuma, io trebuia sa ma vad cu niste scortosi, un elenist, unu’ de pe la Academie, o scenarista, un poet, kilu’ meu, oameni d’astia de vaza cu nod tare la cravata. I-am propus sa vina cu mine, macar ea ar fi colorat seara. S-a dus acasa, s-a facut frumoasa – si mai frumoasa, si ne-am vazut la carciuma cu restu’ turmei. Protocol, scortosenie, spete drepte, discutii cu dichis… Io eram si nu eram atent la ce dreaq discutau aia. Ma uitam mai mult la ea, era cu adevarat frumoasa, facea fata neasteptat de bine discutiilor, subiectelor… gratie ei atmosfera se dezmortise binisor, aia o ascultau cu atentie, poetu’ ii trasese si vreo doua rime, ce mai, ii cucerise si p’-aia… Ba frate, futu’-i mama masii de felie, ca parca era blestem, k parca cobisem, ca prea tare ma minunam ce bine merge seara. Nah, cand discutia era mai in toi si bucatele mai bune, o apuca p’a mea tusea. Da’ o tuse d’aia de n’o poti retine nici cu portile etanse de la reactoru nuclear… Taman ce mesteca, distins, la o bucata de piept de pui, cand face d’odata ochii mari ca si cum s-ar fi inecat si tuseste mosie cu gura plina pe toata masa aia… Lu’ scenarista i se opreste o bucatica de mancare in salata. Lu’ poet ii trece razant o alta bucatica pe linga o rima imperecheata care de scarba se transforma rapid intr-o rima alba, lu’ dom’ profesor ii pune pe ochelar o constelatie de muci si farimite de mancare. Fata de masa era alba pana la tusea lu’ asta. Acum ziceai ca explodase un copan, ca se facusera carnati de casa, ca zdrobise unu’ vreo 3 sarmale… De unde frate atata materie???? Cum dreaq mah???? Ca n-avea gura asa mare… Uuuuuu, ‘gami-ah’ picioarele-n norocu’ si soarta mea!… Penibilu’ a fost maxim, de la alte mese se uitau toti cu gura cascata la dezastru. I-am intins un pahar cu sifon in care plutea gingas o bucatica… Ea cu ochii tinta, balmajeste ceva. Si atunci ii infloreste si un balonas de muci la narea stanga. Tapana ca o prajina, cu ochii tinta ‘nainte, se ridica de la masa si dispare cu pasi mari. Mie nu mi se sterge de pe retina, nu carnagiu’ de pe masa, ci balonasu’ ala de muci, cu pelicula lucioasa, in care parca au sclipit toate luminile localului. Si ma las pe spataru’ scaunului si rad. Rad iar, fara sa ma pot opri. Ai mei de la masa, oripilati, se ridica furiosi si pleaca gesticuland. Io raman dat pe spate, varsat tot in scaun, si rad cu lacrimile pe obraji. Chelnerii se agita pe langa masa, jenati de eveniment. Ma intreaba habar n-am ce, io rad isteric si viata mi se pare minunata. Privesc in jur printre lacrimi, dau sa explic uneia de la o masa vecina ce e atat de amuzant, dar nu pot. O fut in gura, nu-mi pasa, ma dor falcile de la ras si tot nu ma opresc. Aia, de la masa vecina, cu furculita-n mana, incepe sa zambeasca. Ceilalti la fel. De la masa din fata, unu’ imi cauta privirile, il apuca si pe el rasu’ cand io doar atat mai pot face, mimez cum i-a inflorit lu’ a mea balonasu de muci la nara. Si simt ca ma sufoc de ras. Acum toti rad in hohote, au lasat toti tacamurile si se tin de burta. Se rade pe mii de note, se guita, se behaie, se lalaie, se rade pe fata, cu sughituri… Io ma ridic, chelneru vine razand, imi face si ala tremurand nota, achit si plec. Oamenii imi fac semne, ma saluta stergandu-se la ochi. Ies din carciuma si in spatele meu vine una. Imi intinde ceva, ma uit – e sacou’ lu’ Catalina. Inca mai gafai de atata ras, gagica aia, picolita, chelneritza ce dracu e, icneste incetisor, ne salutam si ies in strada…
Nah… nu am mai vazut-o pe Catalina. De atunci, niciodata. Mi-a ramas de la ea haina ei, sacou, care si ala mi-a facut necazuri, cand se mai agata cate vreo gagica pe la mine, dadea aia de haina unei alte muieri si se alegea prafu’… cacat… Era frumoasa Catalina… si buna… poate ca daca n-ar fi fost atat de stupida sa se lase infranta de cacaturile astea, da, poate ca as fi fost cu ea… am fi facut niste copii frumosi, uneori penibili si basinosi, dar minunati… Si am fi ras de astfel de idiotenii… nah… cat de proasta sa fi mah sa te lasi doborata de firesc??? Cacat… daca stai sa despici firu’ in patru, mori nefericit si nemancat, si neplimbat, si nefutut…
Acu’ mi-au venit in minte si altele… Gabi… cu tamponu uitat… Elena, la spital, cu clisma… Mah, o femeie daca iti place de ea, e la fel de minunata si cand e regina si cand se caca… Intre toate astea nu sunt decat chestii firesti, normalitate… anormal e sa faci o drama din astea… Si sa iti refuzi si tie si celui de langa tine libertatea de a fi asa cum esti… Pacat ca tre’ sa fim atenti ca la fiecare pas sa fluturam stegulete specifice… Pacat, pacat ca pentru fiecare chestie tre’ sa avem cate o masca… cand mergi la paine, cand te pisi in boscheti, cand mergi la inmormantari sau la nunti, cand esti cu mama sau cu iubirea vietii, cand schimbi jobu’, cand cistigi la loto, cand vine postasu… O masca pentru fiecare, pentru fiecare altfel, dar niciodata ca noi… hehehe, d’aia mai ii apuca pe unii doru’ de ei…
Catalino, fata, partzu tau pe pasarica a fost mai frumos decat toate celelalte femei… si balonasu tau de muci mi-a aratat iar cat de frumoasa poate fi viata!… Si n-am apucat niciodata sa-ti multumesc… Ce proasta ai fost,… ce proasta!!!…”
Toata stima autorului

Jurnalul unui barbat de peste 40 de ani

Si aceasta este tot o preluare amuzanta... asta ca sa putem vedea ce inseamna pentru un barbat o femeie frumoasa si pana unde este dispus sa mearga pentru ea....


Din cauza serviciului meu sedentar si in consecinta a acumularii de grasime pe burta, compania mi-a oferit un serviciu de antrenament personal intr-o sala de sport. Am acceptat bucuros si chiar m-am dus personal sa ma programez. Mi-au dat o instructoare personala pe care o chiama Nadia, o profa sculpturala de 26 de ani, model de echipament sportiv dupa cate mi-am putut da seama dupa afisele lipite pe pereti. Ea mi-a explicat ca ar fi util sa-mi notez intr-un carnetel experientele pentru a putea observa eu insumi progresul.
Zis si facut si acum as vrea sa impartasesc cu voi..

Prima zi:
M-am sculat la 6 dimineata cum stabiliseram. Destul de greu sa te scoli din pat ca sa mergi la sala dar totul s-a schimbat cand am ajuns acolo si am vazut ca Nadia ma astepta.
Parea o zeita greaca, ochi verzi si un suras urias, cu buze carnoase si spectaculoase. Mi-a facut un tur de sala, mi-a aratat aparatele si mi-a masurat pulsul dupa cinci minute de bicicleta...
Si-a facut griji pentru ca i s-a parut pulsul meu accelerat dar am profitat ca sa-i fac un compliment si i-am zis ca era din cauza ei pentru ca purta un costum de licra care-i intra in poponet.
Mi-a facut destula placere s-o urmaresc dand lectii de aerobica la finalul zilei mele de exercitii. Nadia ma mentinea motivat sa-mi fac abdominalele in ciuda durerii mele de abdomen.

A doua zi:
Am baut doua cesti de cafea si intr-un final am reusit sa ies din casa. Nadia m-a pus sa ma intind cu fata in sus, m-a pus sa ridic o bara grea de metal si pe urma s-a mai si hazardat sa-i puna niste greutati! Pe banda de alergat picioarele imi erau cam moi dar am reusit sa fac un kilometru. Surasul sau aprobator si ochiadele ei au facut sa merite osteneala.
Ma simteam grozav.
Era o viata noua.

A treia zi:
Singurul mod in care am putut sa-mi spal dintii a fost punand periuta de dinti pe chiuveta si mutandu-mi capul dintr-o parte in alta. Cred ca am o hernie abdominala. Sa conduc n-a fost deloc usor: pana si pentru a frana masina ma dureau si flocii din c*r. Am parcat deasupra unei motociclete de livrare la domiciliu....
Nadia si-a pierdut un pic rabdarea cu mine pentru ca considera ca strigatele mele deranjau pe ceilalti asociati ai clubului. Ca sa fiu sincer vocea ei mi se parea cam acuta asa devreme dimineata si cand ridica tonul devenea nazala.... si foarte suparatoare. Ma dor coaiele cand merg pe banda alergatoare si in consecinta Nadia m-a mutat la scara. Ma intreb de ce mama dracului cineva ar inventa o masina care sa faca ceva ce a devenit demodat odata cu aparitia ascensoarelor? Ea mi-a zis ca o sa ma ajute sa fiu in forma si sa ma bucur din plin de viata. Alta imbecilitate de-a ei...

A patra zi:
Nadia ma astepta cu nenorocitii sai ochi verzi sfredelindu-ma ca un pumnal si cu surasul sau batjocoritor stil Jack Nicholson in Batman. N-am putut evita sa ajung cu o jumatate de ora intarziere: Fix timpul de cat am avut nevoie pentru a-mi lega sireturile de la adidasi. Cretina m-a pus sa lucrez la aparate dar cand a fost un pic neatenta am fugit sa ma ascund la baie.. A trimis alt instructor dupa mine sa ma caute si drept pedeapsa m-a pus sa vaslesc si... mi-a scapat un part pe care l-a auzit toata sala. De cand sunt nu m-am simtit mai rusinat.

A cincea zi:
O urasc pe Nadia mai mult decat pe orice alta fiinta de pe lume. Anemica de rahat, cu buzele ei cu colagen, blonda fara creier. Daca as mai avea o bucatica de corp care sa nu ma doara i-as trage suturi in fund, mama ei de dobitoaca. A vrut sa-mi lucrez tricepsii. EU NU AM TRICEPSI. Si daca nu vrea sa sparg pardoseala salii sa nu-mi dea nenorocitele de bare de greutate si nimic altceva ce cantareste mai mult decat un sandwich... Bicicleta m-a facut sa lesin si m-am trezit pe patul unei nutritioniste, alta slabanoaga imbecila care mi-a dat o lectie de alimentare sanatoasa. Nenorocita habar n-are ce inseamna sa-ti fie foame. De ce naiba n-am avut bafta de ceva mai linistit, cum ar fi un curs de bucatarie sau de coafura?

A sasea zi :
Nenorocita dracului de Nadia mi-a lasat un mesaj pe robot, cu vocea ei scarboasa, pentru a ma intreba de ce n-am fost azi. A fost de-ajuns s-o aud ca sa arunc naibii telefonul dar pe urma n-am mai avut forta sa-l ridic, nici sa ridic telecomanda televizorului, in consecinta a trebuit sa suport 11 ore un singur canal, nenorocitul ala de National Geographic. Si a trebuit sa vad un program despre imperecherea pasarilor, si eu care nu ma mai f*t de sase zile.

A saptea zi:
L-am rugat pe soferul camionetei bisericii sa ma duca la slujba ca sa-i multumesc lui Dumnezeu ca a trecut saptamana asta. Mai mult, m-am rugat ca la anul sa ma trimita sa fac ceva mai distractiv: un cateterism sau o analiza de prostata...

La epilat

Aceasta este o preluare - textul original nu imi apartine, dar nu puteam sa nu va descretesc fruntile prezentandu-vi-l:


Doamnelor si domnisoarelor, să nu vă mai aud că ziceti "voi nu stiti prin ce trecem" că eu acum stiu!

Scurt istoric: Mă rad sub brat de vreo 12-13 ani. Firesc, firul se facea tot mai trainic si mai frumos, incepuse sa o ia in jos, spre coate. Deci asa nu se mai putea. Fără mângâierea lamei, axilele mele ar fi aratat in curand ca ZZ Top (cautati pe google cei care nu-i stiti) in mizerie.

Asa ca am luat suprema decizie de a trece la epilat. Am coborat la salon curios de ce mi se poate intampla. M-a intampinat domnisoara care m-a tuns cu gauri cu ceva vreme in urma. "Va tundeti?" I-am zambit multumit de raspunsul ce urma sa i-l dau:"NU! Ma epilez sub brat" A zambit, ca la o gluma buna:"Glumiti?" "NU! Ce-i de glumit in asta?!" A mai zambit o data si a zis "Nimic", plecand…. Intre timp a vanit epilatoarea, Buna ziua, pofiti in cabinet.

Am intrat in "cabinetul" care arata ca o sala de operatii. Si am fost invitat sa ma intind pe un pat la fel de medical. Incepusem sa fiu intimidat. Mi-am dat tricoul jos, mi-am supt un pic burta, am ridicat bratele. Doamna a proptit deasupra mea un bec extrem de puternic, fix ca alea de la chirurgie, si a inceput sa ma studieze:"Mda…nu-i rau, totusi va va durea un pic…mda, in fine, sa incepem". Eu zambeam. Durere, zici?! "Durere" eram poreclit in copilarie, eu am inventat durerea, mananc durere pe paine! Doamna amesteca maglavaisul intr-o oala. M-a informat ca fiind prima oara, folosim ceara clasica. Ok, cum zici tu, mare scofala! Apoi cu o spatula mi-a intins sub brate şmecheria. O crema calda si galbena, mai ca-mi era pofta sa gust un pic. "Va arde?" "Nici pomeneala, domnisoara" - am raspuns zambind la fel de smecher. A inceput sa apese ceara care se întărea si, pe neasteptate, JBANG!!! Ochii au dat sa-mi iasa un pic din cap. Smulsese ceara intarita cu tot cu firisoarele mele.

Domnisoara m-a studiat din priviri si m-a intrebat:"V-a durut?" "Un pic, asta-i tot?!" am provocat-o eu viteaz. "Nu, nu-i tot." - a venit replica pe care nu o doream si nu o asteptam. "Mai dam un strat, ca au mai ramas firisoare." Si din nou m-a uns cu ceara fierbinte. Adevarul e ca mă asteptam sa fie mai dureros. Că atat de mult va plangeti, domnisoarelor si doamnelor, incat m-am asteptat la ceva similar cu luatul unui sut in coae. Zona tocmai epilata imi era insa deja sensibila si cea de-a doua "extragere" a fost mai dureroasa. Ochii mi-au iesit cam jumate din cap. Si cu toata vitejia mea, am recunoscut:"Nu-i teribil de placut…" Domnisoara mi-a zambit si a spus:"Inca o data si gata!"

Inca o data?!?!?! Pai de ce? "Tot v-au mai ramas niste firsoare. As putea sa le smulg cu penseta. Cum doriti?" Eram invins. "Cu ceara, domnisoara, cu ceara…" Mi-a aplicat cel de-al treilea strat. Nu mai imi era bine, nu mai zambeam, vroiam sa se termine dracu o data, imi era dor de lama mea si de usturimea after shave-ului aplicat dupa ras. Si JBANG!!!!! + a treia oara!!! Mi-am muscat buzele. Mi-a venit sa o iau pe domnisoara de freza si sa o dau cu capul de lampa, de dulapuri de pereti. " 'tu-ti gura ta de ceara si epilare, mai bine imi las carlionti ca evreii!" Chiar ma duruse. Domnisoara isi cerceta opera. Mă intreabă:"Aveti Baneocin acasa?" "Nu stiu ce-i ala, si de ce ar trebui sa am?" "Pentru ca v-a dat un pic sangele." "Vaaaaaaaaaaiiiii, 'tu-ti ceara ma-tii care te-a facut de ceara si de epilare… - injuram in gand ca birjarul. "Mi-a dat sangele?" "Da, un pic, se opreste repede."

M-a dat cu niste creme calmatoare, cu o pudra, si mi-a zis ca-s gata. Da, eram gata, la propriu. Tineam mainile pe langa corp de parca avea sub brat doua becuri fierbinti. Si acum simt tot asa. In plus am inceput sa transpir. Si cica nu am voie sa fac dus vreo doua-trei ore. Si nici sa ma dau cu after-shave.

Deci da, stiu prin ce treceti. Si da, stiu ca se poate si mai rau. Nu vreau sa-mi inchipui ce s-ar fi intamplat daca ceara mi-ar fi fost aplicata si apoi smulsa din zone, sa zicem, mai sensibile. Aferim!

Oare bunul simt chiar a murit? Ar trebui sa ii aprindem o lumanare!

Sunt consternata!
Imi este rusine ca sunt romanca si traiesc intr-o astfel de lume!
Am fost martora unei scene incredibile care mi-a starnit aceasta reactie.
Ma urcasem in metrou (nu era prima si cu siguranta nici ultima data). Din aceeasi statie a urcat si un cuplu (foarte tineri, cred ca nu aveau mai mult de 20 de ani) cu baietelul lor (micut, avea cel mult 1 anisor). Copilul era pe tricicleta si era foarte obosit, parea ca ar vrea sa adoarma, motiv pentru care mamica l-a luat in brate. Din tot vagonul acela de metrou, nu s-a gasit nici macar o singura persoana sa se ridice in picioare si sa-i cedeze locul. I-am privit pe fiecare in parte. Erau si femei si barbati si tineri si persoane in varsta. Nimeni nu s-a simtit sa se ridice si sa-i cedeze bietei femei locul. Motivul?! Unul foarte simplu (sau cel putin banuiesc eu ca acesta ar fi motivul) era vorba despre un cuplu de tigani.
Obisnuiesc sa privesc oamenii pe strada. Ajunsesem sa cred ca fiecare om are ceva frumos in el. Unii au trasaturi fizice frumoase, altii par oameni inteligenti, exista oameni pe al caror chip se citeste bunatatea. Azi, pe bancile din metrou, am vazut lasitate, lipsa de bun simt si multe alte lucruri urate pe care nu pot si nici nu vreau sa le descriu in cuvinte. Fiecare dintre cei de acolo incerca sa isi faca de lucru, sa citeasca ziarul, sa priveasca in alta parte, sa stea de vorba cu cel de langa el, pentru a nu fi nevoiti sa ridice ochii si sa intalneasca privirea mamicii care se chinuia cu copilul in brate.
Vad in diverse articole si pe diverse bloguri postari de genul "tiganii ne-au facut de rusine" sau "imi este rusine ca sunt roman datorita comportamentului tiganilor". Ei bine eu acum spun: sa va fie rusine ca sunteti romani datorita propriului comportament! Bunul simt este ceva ce nu tine de etnie ci de educatie. Cand eram mica am fost invatata ca "a-i respecta pe cei din jurul tau inseamna a te respecta pe tine insati", iar acum stau si ma intreb: pentru cati dintre noi mai au valoare astfel de cuvinte?!?
Indiferent de etnie, de rasa, culoare a pielii, nivel social, toti oamenii merita respactati, cel putin, pana la proba contrarie si astfel cum am spus mai sus a face un gest ca cel care se cerea intr-o astfel de situatie (a te ridica de pe scaun sa oferi locul unei mamici care isi tine copilul in brate) nu mi se pare doar o forma de respect pentru tine sau pentru persoana careia i-ai oferi locul ci mai degraba o forma de umanitate.
Suntem rai, suntem lipsiti de respect si mai ales de orice forma de bun simt. Imi este rusine ca traiesc intr-o astfel de lume!

DAR

Din razele soarelui cununa ti-as face
Si stelele toate din cer ti le-as da
De-ai fi tu aieve, dar esti o naluca
Ce vrea doar speranta in dar a mi-o da.

Desi deschid ochii, te caut prin vise
Si cred ca doar ele in dar mi te-ar da,
Caci, nu pot a crede ca imi stai in fata,
Dar... simt mangaierea din privirea ta.

Dorinta ma face sa vad o naluca
Ce-n mrejele-i vrea sa ma-nvaluie-acum
Parca mi se pare... nu pot crede inca
Iti simt pielea calda si al tau parfum.

De esti doar un inger sau vis daca esti,
As vrea sa visez o viata intreaga,
Caci, esti mai aproape ca astrii ceresti
Desi ne desparte o lume intreaga.

Dar, de esti aieve, mai stai, nu pleca!
Apropie-ti lin mana de parul meu,
Promite-mi, macar, ca-n dar imi vei da
Otrava si mierea sarutului tau.

AM VAZUT IN OCHII TAI TANDRETE

Te-ai aplecat si mi-ai sarutat buzele tremurande. Te priveam si ma gandeam ca nu va fi tocmai sentimentul pe care mi-l doream – nu erai cel pe care mi-l doream. In timp ce te apropiai ti-am zarit privirea si m-am cufundat in cei mai adanci ochi din intreg Universul. Am vazut caldura, blandete, iubire, tristete, singuratate, tandrete. M-am lasat cuprinsa de toate sentimentele pozitive care pot exista: blandete, bucurie, calm, tandrete, fericire, iubire. Am vazut in ochii tai tot ceea ce altii refuza sa vada. De ce sunt singura care stie cat de adanc poti sa iubesti? De ce mi-am permis sa vad in ochii tai atata bunatate? Caldura sufletului tau se reflecta in ochi-ti aproape negrii si totusi atat de blanzi. M-ai cunoscut pentru ca ai vrut sa ma cunosti si pentru ca te-am lasat sa ma cunosti –mi-ai soptit intr-o seara. Eu te-am inteles si ti-am iubit chiar si intentia de a ma indeparta. Am inteles ca ai suferit si te-a durut atat de tare incat ai preferat sa iti smulgi din suflet iubirea pe care o simteai. De ce nu ai putut sa vezi ca ochii mei oglindesc iubire si nu rautate, caldura si nu tradare?! Am strigat in urma ta “intoarce-te !”- dar glasul mi-a fost mut de atata durere, sau poate m-a amutit doar gandul ca vei fi mai fericit departe de mine. Orgoliul nu-si are loc in iubire, tandretea moare cand eul este pus mai presus de orice si caldura sufleteasca ingheata si in cele mai fierbini inimi atunci cand iubirea nu este mai mare decat ambitia. Daca iubesti porumbeii trebuie sa ii lasi sa zboare, tot asa, daca iubesti oamenii trebuie sa ii lasi sa se indeparteze, daca departarea le aduce fericirea.
De ce nu pot uita ? De ce nu-ti pot uita mangaierile, de ce nu pot uita sarutul tau cald si infiorator in acelasi timp? Si de ce nu-ti pot uita privirea tandra si ochii plini de blandete?
Mi-am deschis inima cu adevarat pentru prima data in viata. M-am aruncat in valurile iubirii uitand ca nu stiu sa inot. Am renuntat la “vesta de salvare” si m-am imbarcat intr-o relatie care a naufragiat, iar tu, tu nu ai fost acolo sa ma salvezi. Mi-am ridicat pleoapele si ti-am cautat ochii blanzi si plini de tandrete, dar in locul lor am intalnit furtuna si vantul taios al privirii tale care candva semana cu razele caldute ale soarelui de primavara.
Si totusi... in valtoarea iscata parca din senin, adancul ochilor tai nu m-au putut minti si chiar daca buzele-ti suave imi spuneau ca vor sa plece chiar daca gesturile tale imi aratau respingerea, privirea ta reflecta... tandretea.
10.06.2010

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi si nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete...
Ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatate drumului.
Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea multa, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiece zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut
Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.
Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari pot.
Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate.
Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.
Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.
Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.
Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...
Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul...



Dupa un anumit timp...


Jorge Luis Borges -





Un mesaj extraordinar care ar trebui sa ne faca pe toti sa ne gandim... Niciodata in viata nu ar trebui sa ne impiedicam de nimicuri ci doar sa ne bucuram ca iubim si suntem iubiti, ca suntem sanatosi si ii avem si pe cei dragi la fel.... restul nu conteaza... nu ar trebui sa ne certam pentru lucruri banale, nu ar trebui sa lasam micile detalii sa ne incurce viata.
IUBITI, ZAMBITI SI TRAITI-VA VIATA FARA A PIERDE DIN VEDERE FAPTUL CA CEL MAI IMPORTANT LUCRU ESTE IUBIREA - INDIFERENT CE FORMA VA IMBRACA EA.

De-ai fi

De-ai fi tu stea
Eu as vrea sa-ti fiu raza
Si nor de-ai fi,
Eu, as fi cerul tau.


De-ai fi o floare
Eu, ti-as fi tulpina
Si de-ai fi pom
Ti-as fi, eu, radacina.

De-ai fi izvor
Eu, as fi apa ta
Si de-ai fi miere
Eu, ti-as fi dulceata.

De-ai fi un foc
As fi eu flacara
Si de-ai fi soare
Eu, ti-as fi caldura.

Dar eu sunt om
Iar tu, imi esti viata
Eu sunt iubire,
Tu, imi esti speranta.