Oare bunul simt chiar a murit? Ar trebui sa ii aprindem o lumanare!

Sunt consternata!
Imi este rusine ca sunt romanca si traiesc intr-o astfel de lume!
Am fost martora unei scene incredibile care mi-a starnit aceasta reactie.
Ma urcasem in metrou (nu era prima si cu siguranta nici ultima data). Din aceeasi statie a urcat si un cuplu (foarte tineri, cred ca nu aveau mai mult de 20 de ani) cu baietelul lor (micut, avea cel mult 1 anisor). Copilul era pe tricicleta si era foarte obosit, parea ca ar vrea sa adoarma, motiv pentru care mamica l-a luat in brate. Din tot vagonul acela de metrou, nu s-a gasit nici macar o singura persoana sa se ridice in picioare si sa-i cedeze locul. I-am privit pe fiecare in parte. Erau si femei si barbati si tineri si persoane in varsta. Nimeni nu s-a simtit sa se ridice si sa-i cedeze bietei femei locul. Motivul?! Unul foarte simplu (sau cel putin banuiesc eu ca acesta ar fi motivul) era vorba despre un cuplu de tigani.
Obisnuiesc sa privesc oamenii pe strada. Ajunsesem sa cred ca fiecare om are ceva frumos in el. Unii au trasaturi fizice frumoase, altii par oameni inteligenti, exista oameni pe al caror chip se citeste bunatatea. Azi, pe bancile din metrou, am vazut lasitate, lipsa de bun simt si multe alte lucruri urate pe care nu pot si nici nu vreau sa le descriu in cuvinte. Fiecare dintre cei de acolo incerca sa isi faca de lucru, sa citeasca ziarul, sa priveasca in alta parte, sa stea de vorba cu cel de langa el, pentru a nu fi nevoiti sa ridice ochii si sa intalneasca privirea mamicii care se chinuia cu copilul in brate.
Vad in diverse articole si pe diverse bloguri postari de genul "tiganii ne-au facut de rusine" sau "imi este rusine ca sunt roman datorita comportamentului tiganilor". Ei bine eu acum spun: sa va fie rusine ca sunteti romani datorita propriului comportament! Bunul simt este ceva ce nu tine de etnie ci de educatie. Cand eram mica am fost invatata ca "a-i respecta pe cei din jurul tau inseamna a te respecta pe tine insati", iar acum stau si ma intreb: pentru cati dintre noi mai au valoare astfel de cuvinte?!?
Indiferent de etnie, de rasa, culoare a pielii, nivel social, toti oamenii merita respactati, cel putin, pana la proba contrarie si astfel cum am spus mai sus a face un gest ca cel care se cerea intr-o astfel de situatie (a te ridica de pe scaun sa oferi locul unei mamici care isi tine copilul in brate) nu mi se pare doar o forma de respect pentru tine sau pentru persoana careia i-ai oferi locul ci mai degraba o forma de umanitate.
Suntem rai, suntem lipsiti de respect si mai ales de orice forma de bun simt. Imi este rusine ca traiesc intr-o astfel de lume!

DAR

Din razele soarelui cununa ti-as face
Si stelele toate din cer ti le-as da
De-ai fi tu aieve, dar esti o naluca
Ce vrea doar speranta in dar a mi-o da.

Desi deschid ochii, te caut prin vise
Si cred ca doar ele in dar mi te-ar da,
Caci, nu pot a crede ca imi stai in fata,
Dar... simt mangaierea din privirea ta.

Dorinta ma face sa vad o naluca
Ce-n mrejele-i vrea sa ma-nvaluie-acum
Parca mi se pare... nu pot crede inca
Iti simt pielea calda si al tau parfum.

De esti doar un inger sau vis daca esti,
As vrea sa visez o viata intreaga,
Caci, esti mai aproape ca astrii ceresti
Desi ne desparte o lume intreaga.

Dar, de esti aieve, mai stai, nu pleca!
Apropie-ti lin mana de parul meu,
Promite-mi, macar, ca-n dar imi vei da
Otrava si mierea sarutului tau.

AM VAZUT IN OCHII TAI TANDRETE

Te-ai aplecat si mi-ai sarutat buzele tremurande. Te priveam si ma gandeam ca nu va fi tocmai sentimentul pe care mi-l doream – nu erai cel pe care mi-l doream. In timp ce te apropiai ti-am zarit privirea si m-am cufundat in cei mai adanci ochi din intreg Universul. Am vazut caldura, blandete, iubire, tristete, singuratate, tandrete. M-am lasat cuprinsa de toate sentimentele pozitive care pot exista: blandete, bucurie, calm, tandrete, fericire, iubire. Am vazut in ochii tai tot ceea ce altii refuza sa vada. De ce sunt singura care stie cat de adanc poti sa iubesti? De ce mi-am permis sa vad in ochii tai atata bunatate? Caldura sufletului tau se reflecta in ochi-ti aproape negrii si totusi atat de blanzi. M-ai cunoscut pentru ca ai vrut sa ma cunosti si pentru ca te-am lasat sa ma cunosti –mi-ai soptit intr-o seara. Eu te-am inteles si ti-am iubit chiar si intentia de a ma indeparta. Am inteles ca ai suferit si te-a durut atat de tare incat ai preferat sa iti smulgi din suflet iubirea pe care o simteai. De ce nu ai putut sa vezi ca ochii mei oglindesc iubire si nu rautate, caldura si nu tradare?! Am strigat in urma ta “intoarce-te !”- dar glasul mi-a fost mut de atata durere, sau poate m-a amutit doar gandul ca vei fi mai fericit departe de mine. Orgoliul nu-si are loc in iubire, tandretea moare cand eul este pus mai presus de orice si caldura sufleteasca ingheata si in cele mai fierbini inimi atunci cand iubirea nu este mai mare decat ambitia. Daca iubesti porumbeii trebuie sa ii lasi sa zboare, tot asa, daca iubesti oamenii trebuie sa ii lasi sa se indeparteze, daca departarea le aduce fericirea.
De ce nu pot uita ? De ce nu-ti pot uita mangaierile, de ce nu pot uita sarutul tau cald si infiorator in acelasi timp? Si de ce nu-ti pot uita privirea tandra si ochii plini de blandete?
Mi-am deschis inima cu adevarat pentru prima data in viata. M-am aruncat in valurile iubirii uitand ca nu stiu sa inot. Am renuntat la “vesta de salvare” si m-am imbarcat intr-o relatie care a naufragiat, iar tu, tu nu ai fost acolo sa ma salvezi. Mi-am ridicat pleoapele si ti-am cautat ochii blanzi si plini de tandrete, dar in locul lor am intalnit furtuna si vantul taios al privirii tale care candva semana cu razele caldute ale soarelui de primavara.
Si totusi... in valtoarea iscata parca din senin, adancul ochilor tai nu m-au putut minti si chiar daca buzele-ti suave imi spuneau ca vor sa plece chiar daca gesturile tale imi aratau respingerea, privirea ta reflecta... tandretea.
10.06.2010