Ți-am căutat ochii în negura nesfârșită,
Dar, nu am zărit decât două stele
Rătăcind stinghere în adâncul obscur al nopții.
Ți-am strigat numele în cele patru zări,
Dar, nu mi-a răspuns decât liniștea,
O liniște absurdă ce îmi așterne în suflet văpaia durerii.
Am închis ochii să îți simt parfumul,
Dar, nu am simțit decât mireasma teilor
Ce, nu demult, ne-au fost prieteni tainici, iubindu-ne la umbra lor.
Te-am chemat cu gândul și cu inima
Dar, nu am venit decât eu în propria-mi întâmpinare
Grăbind ritmul inimii ori de câte ori îți rosteam numele.
Ți-am dorit îmbrățișarea și respirația pe pielea mea,
Dar, nu am primit decât adierea vântului
Ce a venit să mă învăluie pentru a-mi oferi a sa consolare.
Și încă te aștept, te strig, te chem,
Iar sufletul meu tânjește după mângâierea iubirii tale,
Dar, știu că, doar ploaia lacrimilor îmi va mai oferi alinarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu